Încă de când suntem copii, vedem cum magia sărbătorilor şi bucuria acelui moment special, când ne aşezăm cu toţii la masă, uneşte familia şi ne face să simţim că e sărbătoare cu adevărat.

Acel moment, acea emoţie, acea amintire e una dintre cele care ne rămân în suflet în fiecare an, an de an.

O dată ajunşi la maturitate, însă, ne dăm seama că acea magie înseamnă deopotrivă şi stres, o alergătură continuă şi liste nesfârşite cu lucruri de făcut.

Crezi că acesta e singurul mod de a face lucrurile? Cu siguranţă timpul tău e mai important. Cu siguranţă sunt atât de multe alte lucruri pe care ţi-ai dori să le faci în timpul în care, an de an, străbaţi magazinele şi supermarket-urile. Sau scrollezi la nesfârşit pe site-urile de cadouri.

Sau poate îţi doreşti ceva diferit anul acesta.

Si, apropo de cadouri – Se apropie acea lună din an dedicata lor: cadouri pentru copii, cadouri pentru părinţi, cadouri pentru colegi şi prieteni. Probabil deja te apasă gândul că în curând va trebui să începi “cursa” pentru a găsi cadourile perfecte pentru fiecare, va trebui să începi să decorezi casa şi să te asiguri că duci la bun sfârşit toate pregătirile.

E adevărat, poţi face cumpărăturile online. Poţi organiza o cină de Crăciun mai simplă şi poţi renunţa la decorarea casei cu luminiţe, dar… de ce ai renunţa la toate lucrurile care te fac să te simţi magia sărbătorilor, doar pentru că sunt mai greu de realizat?

Nu trebuie să fie greu.

Cu noi alături, e chiar uşor.

Poate îţi doreşti ca sărbătorile acestea să însemne mai mult decât o alergare continuă de a rezolva toate lucrurile. Să te bucuri de emoţia sărbătorilor, înconjurat de familie, în locul zilelor de amenajare a casei, de cumpărături sau de căutat cadoul perfect. Gândeşte-te doar la sentimentul acela de uşurare când îţi dai seama că nu va mai trebui să aranjezi luminiţele pe casă sau să împodobeşti gradina sau bradul din curte.

Poate îţi doreşti să oferi familiei tale o masă de Crăciun altfel. Cu o masă completă, livrată exact la momentul potrivit, ca tu şi cei dragi să vă puteţi bucura de toate bucatele tradiţionale. Sau cu un chef bucătar care să gătească doar pentru voi tot ceea ce va trece prin cap.

 

Poate îţi doreşti să oferi un cadou mai special, dar nu ai destul timp să îl cauţi. Şi unde îl găseşti? Nu e ca şi cum ai o linie directă la fabrica renilor lui Moş Crăciun…

La ce cadouri ne gândim noi? Păi, la maşinuţa aceea ediţie specială sau păpuşa aceea care abia a apărut pe piaţă. Sau la lecţii de yoga cu trainerul preferat. Sau, poate o întâlnire online cu o personalitate importantă, pentru cineva drag ţie.

 

Dar, să nu uităm de cadoul tău. Te-ai gândit deja ce ţi-ai dori? Ce ai spune dacă ai primi în dar un asistent care să rezolve toate lucrurile pentru tine? Mai exact, ce ai spune dacă ai primi în dar mai mult timp pentru ceea ce îţi doreşti tu cu adevărat?

 

Noi credem că ai fi atât de încântat, încât nu vei mai putea să te întorci la modul de a face lucrurile de dinainte. Chiar dacă nu ai împodobit tu bradul din curte, nu-i aşa că sunt invidioşi toţi vecinii?

 

Ce te costă să încerci, atunci când e vorba de fericirea şi liniştea ta?

Indiferent ce îţi doreşti, Consiergo e aici să te ajute. Echipa noastră dedicată 24/7 îţi stă la dispoziţie cu servicii consierge personalizate. Pe măsură dorinţelor tale.

Contactează-ne la 0737.410.000 sau întreabă angajatorul tău despre posibilitatea de a integra serviciile Consiergo în pachetul tău de beneficii.