Soho House, Istanbul - exclusiviste cluburi private

Când vine vorba despre cluburi members only, e clar că Londra și New York-ul sunt destinațiile predilecte. Însă dacă îți dorești cu adevărat să guști o astfel de experiență, trebuie să știi că mai multe orașe europene ascund astfel de comori. De la clubul suedez în care te poți întâlni cu familia regală, la un loc de rendez-vous al minților creative din Paris, lasă-te purtat prin cele mai exclusiviste cluburi private din lume.

Nu uita, asistentul tău personal de la Consiergo îți poate facilita intrarea în locurile de întâlnire ale celor mai rich & famous europeni!

1.Noppe, Stockholm

Barul Noppe a fost creat de către Contele Carl Adam “Noppe” Lewenhaupt și este locul în care te poți întâlni oricând cu membri ai familiei regale suedeze sau cu celebrități locale. Printre privilegiile membrilor se numără concerte și evenimente private organizate in-house, turnee de golf pe cele mai exclusiviste terenuri, precum și o petrecere fabuloasă în fiecare vară.

2.Club 1930, Milano

Dacă îți plac descoperirile urbane, Club 1930 este locul perfect pentru tine. Ascuns în spatele unui bar de cartier obișnuit, locația își deschide porțile doar pentru cei care primesc o invitație specială. Odată ce ai trecut de ușile secrete, vei găsi un loc extrem de relaxat, în care este foarte posibil să te întâlnești cu fotomodele internaționale, în timpul săptămânii modei din Milano.

3.Thirty Nine Monte Carlo, Monte Carlo

Proaspăt inaugurat, în 2016, de către Ross Beattie, un cunoscut jucător de rugby, clubul este concentrat pe wellness și relaxare. Acesta și-a propus să fie o adevărată oază pentru oaspeții care își doresc să evadeze din agitația orașului, oferindu-le acces la echipamente sportive high-tech și la cei mai buni antrenori. Spațiul este luxos, iar Prințul Albert este deseori văzut acolo pentru training-uri îndrumate de către sportivi profesioniști.

4.Soho House, Istanbul

Deschis în 2015, Soho House este situat în cel mai hip cartier din oraș si este format din patru spații – the Corpi Building, the Annex Building, the Chancery Building și the Glass Building. Acestea găzduiesc un cinematograf cu 49 locuri, un spa exclusivist, o sală de sport cu dotări de vârf și două restaurante.

5. Silencio, Paris

David Lynch este în spatele acestui club exclusivist din Paris, un must-see pentru iubitorii de localuri underground. Acest spațiu este menit să te introducă în atmosfera saloanelor pariziene din secolul al XVII-lea, amintind totodată de ritmul eclectic din Studio 54. Este locul preferat al comunității creative din Paris, dar și al celebrităților internaționale, precum ASAP Rocky sau Caecilia Tripp.

Dacă visezi deja la o seară legendară în oricare dintre aceste cluburi members only, nu trebuie decât să ne spui, iar asistentul tău personal Consiergo se va ocupa de organizarea întregii călătorii!