Riga - Europa

Deși clasicul are întotdeauna farmecul său, cu toții ne dorim să aducem o nouă abordare atunci când vine vorba de cadouri pentru persoanele deosebite din viața noastră. Florile nu-și vor pierde niciodată farmecul, însă oferă-le alături de un dar inedit. Fie că vorbim despre un obiect deosebit sau o vacanță fabuloasă într-un loc mai puțin cunoscut, asigură-te că persoana dragă își va aminti cu plăcere de acest cadou.

Deși pare complicat, tot ce trebuie să faci, atunci când îți dorești să oferi, este să te gândești foarte bine la persoana respectivă și să îți lași creativitatea să se joace cu ideile. Pentru că, de fiecare dată când zărim un curcubeu după ploaie zâmbim, de ce să nu îl vedem mai des, chiar în camera noastră. Cu ajutorul unui mic dispozitiv cu cristale Swarovski, plasat corespunzător, poți zâmbi zilnic la zecile de curcubee care se vor reflecta pe pereții camerei. Cine nu și-ar dori un astfel de spațiu!?

Un alt obiect decorativ fabulos, pe care orice femeie îl poate adora din prima secundă, este un suport pentru bijuterii și produse cosmetice, cu un twist Vintage. De fiecare dată când se va așeza în fața oglinzii, dimineața, înainte să își înceapă ziua, sau seara, când urmează să plece în oraș, un spațiu elegant, cu un aer sofisticat, îi va oferi acea stare de spirit specială, o va face să se simtă elegantă și feminină. Este exact acel boost de energie și simț de care orice femeie are nevoie pentru a avea o stare pozitivă, deoarece detaliile de acest gen fac întotdeauna diferența.

beauty and jewelry carts

Desigur, deși obiectele materiale au farmecul lor, nimic nu se compară cu o experiență de neuitat într-un loc deosebit, despre care nu foarte multă lume vorbește. Un loc în care cuvintele cheie sunt: eleganța, muzica clasică și arhitectura cu aer istoric, sună tentant deja? Riga, capitala Letoniei, este un loc cu o istorie impresionantă, care te învăluie în farmecul său de fiecare dată când te plimbi în centrul vechi sau pe străduțele cu un aer medieval.

Ce vei alege? Apelează la asistentul tău personal Consiergo pentru a defini detaliile cadourilor de 1 și 8 martie!